Ce riscă șoferii români dacă nu își plătesc taxele de drum în UE

Autor: Daniel Samoilă 07 ian. 2022 Știri auto
Ce riscă șoferii români dacă nu își plătesc taxele de drum în UE

Șoferii români riscă să fie amendați dacă nu își plătesc taxele de drum în Uniunea Europeană. Concret, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a pus la punct un proiect de reglementare care prevede ca autoritățile din țările UE să poată sancționa șoferii români care nu plătesc tarifele rutiere de orice fel.

Astfel, conducătorii auto care circulă în Europa vor fi sancționați de autoritățile în domeniu din țările UE în care se petrece contravenția. Proiectul inițiat de MTI trebuie aprobat de Guvern.

Legea se aplică pentru cei care nu plătesc taxele de pod și autostradă și, după caz, de la țară la țară, vinietele.

Polițiștii se vor ocupa de identificarea șoferilor

Potrivit Adevarul.ro, după ce se va implementa acest sistem de acordare a amenzilor, polițiștii se vor ocupa de identificarea șoferilor care nu și-au plătit taxele în țările europene în care au călătorit.

Autoritățile similare CNAIR din alte țări europene vor acces baza de date a Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor și vor trimite Fiscului din România amenzile pe numele proprietarului mașinii care a circulat ielgal.

Iată cât costă vinietele în țările UE și cât este amenda:

-Austria: 9,20 euro pentru 10 zile (suprataxă de 120 de euro sau amendă 300 de euro)

-Elveţia: 36,50 euro pentru un an (suprataxă de 175 de euro plus costul vinietei)

-Slovacia: 10 euro pentru 10 zile (amendă de la 80 de euro)

-Slovenia: 15 euro pentru 7 zile (amendă 300-800 de euro în funcţie de vehicul)

-Cehia: 12,50 euro pentru 10 zile (amendă de la 195 de euro)

-Ungaria: 11 euro pentru 10 zile (suprataxă de la 50 de euro).


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: shutterstock



Comentarii
Inchide